Poveste tragică

Acum 24 de ani, o fetiţă de 10 ani asista la scena în care tatăl ei îi omora mama, pentru ca apoi să se sinucidă. Desigur, acest episod a marcat-o pentru toată viaţa şi a transformat-o în clientă a psihoterapeuţilor.

Deşi pare o ficţiune, aşa ceva s-a întîmplat în realitate. Fetiţa respectivă este acum scriitoarea Chloe Delaume.

Chloe Delaume va veni în România, pentru a participa la lansarea traducerii după un roman al său, „Locuiesc în televizor”. Un roman pe care l-aş numi halucinant, ca să folosesc un eufemism.

Astăzi, la ora 18, la Librăria Cărtureşti, voi face cunoştinţă cu scriitoarea franceză, pentru că editura la care a apărut cartea m-a invitat să zic şi eu cîteva cuvinte.

Drept să spun, nu-mi doresc deloc s-o cunosc. Deşi ea nu are nici o vină pentru ce i s-a întîmplat şi pentru cum este acum, mi-ar plăcea să mă ţin cît mai departe de acest om. (Din păcate nu pot asta, pentru că deja am promis; e-adevărat, am promis cînd nu ştiam că va veni şi autoarea – dar ce mai contează?…)

S-ar putea să fie un om interesant, dar eu, din păcate, ştiu foarte bine ce se află în spatele unor astfel de oameni interesanţi.

48 comments so far

  1. Cristina on

    Stii, eu cred că drumurile oamenilor se intersectează cu un scop. Iţi place sau nu… o să-l vezi la un moment dat…:)

  2. c. p.-b. on

    Adica „e scris” sa se intilneasca?

  3. Cristina on

    nu neaparat ca e scris, sau nu in sensul ala in care te gandesti tu. Nu ti s-a intamplat niciodata sa vezi, sa auzi ceva sau sa cunosti pe cineva si, intr-o zi, cu totul inafara intamplarilor, sa-ti aduci aminte de ele? Ca si cum la momentul respectiv a fost un punct si acum e un semn de exclamare?

  4. Lorena Lupu on

    bueey, ce rău îmi pare că azi mi-e scris să muncesc până la 7… m-ar fi interesat această doamnă…

  5. Emilian on

    Ce anume se află în spatele unor astfel de oameni interesanti?

  6. Lorena Lupu on

    Emilian, iartă ireverenţa, dar mi-a venit automat răspunsul în gând: o cocoaşă. 🙂

  7. Un scârbit on

    Interesant ce zici , mi-ai dat de gandit . Nu e gluma , nu glumesc acum . Daca i-ar recomanda cineva si ar dorii , putin Dumnezeu , Biblie si poate putin PATRATOS si unii pocaiti sigur nu i-ar strica scriitoarei .
    Sigur adevarul Biblic si competent explicat e mai bun decat toate psihoterapiile , catolicismele , cristaloterapiile , radiesteziile , vrajitoriile si nu mai stiu ca sunt , ca-s multe si tot apar de tot felul .

  8. c. p.-b. on

    O cocoasa perversa, care nu se vede (scriitoarea arata destul de bine) si care mai este si contagioasa.

  9. Un scârbit on

    @ cristina . mi-a venit ca o lamurire si mi-a placut cum ai stiut sa surprinzi in 2 scurte propozitii trairi , idei , o intreaga filozofie .

    aceasta e propozitia : Ca si cum la momentul respectiv a fost un punct si acum e un semn de exclamare ?

  10. c. p.-b. on

    Si mie mi s-a parut faina chestia cu punctul si semnul de exclamare. 🙂

  11. isuciu on

    Pai si mie mi-a placut. Cristina e tare!

  12. Georgia on

    Mie mi se pare că scriitorii (creatorii de artă – pictură, muzică, literatură, etc.) au steluţă, cocoaşă sau altceva care-i scoate din obişnuit. Şi tot acest bagaj rezultă din experienţe, multe neplăcute, o sensibilitate exacerbată, dintr-o chestie înnăscută ca talentul 🙂 şi din multe altele. Deja sună clişeistic, nu?

    Oamenii aceştia interesanţi şi care arată bine pe dinafară, despre care zici tu, sunt dintre cei care au suferit puternice traume. Din ce ai scris tu, am înţeles că tipa asta, Chloe, face parte din categoria asta. Probabil că îţi induce sentimentul unei apăsări. Mă gândesc la ei ca la aceia care te fac să fii ros pe dinăuntru, peticit.

    Dacă ai timp, poate scrii nişte impresii după întâlnire. Sunt curioasă dacă o să ţi se confirme intuiţia de a prefera să stai departe de asemenea gen de oameni, deşi înclin să cred că da.

    ( Într-o altă dezordine de idei, pentru că ai pus blogul acesta despre tipa asta, o scriitoare franceză despre care n-aveam habar, tocmai am terminat Jurnalul Rândunicii al Ameliei Nothomb. Protagonistul e, cu siguranţă, un om interesant. :))

  13. c. p.-b. on

    @ Georgia: Adica privighetoarea cu ochii scosi cinta mai frumos, nu? 😀

  14. Georgia on

    Mda, da’ al naibii de mare preţul pentru cântecul mai frumos…

    Bonne chance diseară!, sper că am scris corect, că franceza mi s-a patinat din liceu. 🙂

  15. ihtys on

    Nu inteleg : S-ar putea să fie un om interesant, dar eu, din păcate, ştiu foarte bine ce se află în spatele unor astfel de oameni interesanţi.

    Ce se poate ascunde ?Ce stii atat de bine si noua nu ne spui ?

  16. Dan on

    ihtys, daca i-ai citi cartile lui CPB ai sti si tu la ce se refera.

  17. Un scârbit on

    off topic @ ihtis . S-au tot laudat POCAITII ca luna februarie e luna DECONSPIRARILOR, desecretizarilor ( ca ai adus vorba de ea ) pe ~ Agora Cristi ~ dar vad ca inafara de un articol si acela din 31 febr. e chiar gol pe acolo .

  18. Cristina on

    Cezar, privighetorile cu ochii scosi nu canta mai frumos ci canta si ziua 😛
    offtopic pt Un scarbit: traiesc eu pe alta lume, da’ nu exista 31 februarie (hi hi hi!)

  19. Un scârbit on

    scuze pt toti . erata : 31 febr. = 31 ianuarie . mersi Cristina

  20. www.hairomania.wordpress.com on

    stai linistit, ai niste responsabilitati: familie, copil. te intelegem. totul se va petrece (daca nu se va fi petrecut deja) intr-o atmosfera de confort mental si conventional.
    nu mai moare nimeni.
    nu in seara asta.

    aplauze pentru madame Delaume

  21. c. p.-b. on

    Am cunoscut-o pe săraca fată şi e exact aşa cum mă aşteptam. Am stat de vorbă cu ea pe îndelete şi mi-a mărturisit că e psihotică bipolară, că are uneori tentative suicidare şi halucinaţii. Acum ia zilnic patru tipuri de antipsihotice. Mi-a zis şi numele lor, dar am uitat. Am intrebat-o de Xanax (celebrul Xanax…) şi mi-a zis că a avut o perioadă în care lua o folie zilnic.
    Mi s-a făcut milă de ea, o enormă milă – dar acum ştiu că aşa ceva e de fapt o capcană.

  22. c. p.-b. on

    @ hairomania: Nu mai am aşa de mari responsabilităţi, pentru că acum fiul meu nu mai locuieşte cu mine, ci cu fosta mea soţie. Şi, din cauza programului încărcat, îl văd rar, mult prea rar.

  23. ihtys on

    Cu scarbitii mi-a zis mama sa nu vorbesc.

    Dan,
    imi pare rau ca nu am avut suficienti lei grei sa-i cumpar carile .

  24. ihtys on

    cartile

  25. Lorena Lupu on

    regret că nu am ajuns. 😦

  26. waszlaw on

    bre, cezar, daca nu vrei sa te vezi cu ea nu te vedea…vorba mea:
    daca nu vrei sa te vezi cu ea/ nu te vedea

  27. Franz on

    Interesanta sinceritatea ta transanta : mi-a adus aminte de Seinfeld si dupa ce ai continuat postul în comentarii mi-a adus aminte de Fight Club. Asa ca vorbim de o Marla cu un strop de Elaine, nu ?

  28. Un scârbit on

    @ ihtys . Stai linistit . Te inteleg daca ti-au interzis parintii spirituali , liderii Patratosului sau Mai Marii vostrii sa te faci de ras neavand nici un argument … Dar mai astept . Ultimul articol pe AGORA CRISTI e datat cu 31 ian. … azi e 7 februarie , mai este timp totusi , dar luna februarie nu-i asa de lunga . Anul acesta are 29 de zile .

  29. c. p.-b. on

    @ Franz: Chiar semăna cu Marla din Fight Club: îmbrăcată complet în negru, unghii date cu ojă neagră, machiaj pe negru.

  30. AB on

    Delicate apucaturi si pline de compasiune si umanism la un nivel elementar. Mie treaba asta imi evoca un mitocan fandosit. Si ai intrebat-o, nu, ce medicamente ia si cum se simte, tot dichisul? Sau pur si simplu a simtit ea nevoia sa se destaiunuie, daca tot, in cele din urma, ti-ai calcat pe inima si te-ai dus.
    Susan Sontag, dupa ce a citit Complexul lui Portoy, a zis ca ea nu ar da mina cu Philip Roth. Nu e greu de ghicit de ce.

  31. AB on

    Portnoy, zic.

  32. c. p.-b. on

    @ AB: Dacă tu decretezi asta, poate că oi fi şi mitocan fandosit. Te simţi mai bine acum?

  33. Georgia on

    Unii nu obosesc niciodată.

    De ceva timp arunc un ochi pe blogul tău, pentru că regăsesc multe lucruri făcute să ne enerveze. Ceea ce nu înţeleg mulţi e că fiecare le rezistă cu eroismul propriu.

    AB, nu înţeleg de ce trebuie să pui etichete dacă un tip, aici Cezar, reacţionează în manieră proprie la o situaţie?!

    Nu m-aş fi obosit să scriu asta, dar mulţi se comportă ca AB şi asta nu se întâmplă numai pe blogul ăsta. (Şi uneori îmi provoc răbdarea. Vreau să văd până unde duce. :))

  34. v on

    acuma, mie nu mi se pare ca e vreo chestie de delicatete/mitocanie, indiferent daca cpb a intrebat-o sau daca ea i-a zis din proprie initiativa. pur si simplu, intreaga imagine de presa a unui astfel de om si toata campania publicitara a cartii sale se bazeaza pe trauma si include explicit medicamentele pe care le ia si felul cum se simte. este un exhibitionism publicitar care nu difera de ‘biografiile romantate’ compuse pentru publicitate decit prin faptul ca se bazeaza pe un fapt real.

  35. Cristina on

    V… sa stii ca si eu m-am gandit la asta o secunda, dupa ce a povestit Cezar (pe scurt) cum a fost la lansare. Ce mi-a sarit in ochi a fost faza cu Xanaxul. Dozele uzuale trec rar de 4mg/zi, doza maxima care se poate administra la om este de 10mg. Tabletele sunt de 0,25mg, 0,5mg, 1mg si 2mg. Asa ca… o fi posibil, daca lua maxim… 10 tablete de 0,5mg, sa zicem. Hmm, nici chiar asa, nu? Si parca sunt 30 de tablete in ambalaj, si nu-s pe blistere, pentru ca Xanaxul nu se prescrie pentru chestii de cateva zile, ci pentru perioade mai lungi. Dar, ce, mai stii cum sunt comercializate medicamentele azi?
    Si o combinatie de 4 antipsihotice? Putem sa intrebam „de care”. Pentru ca se mai potenteaza unele pe altele. Sau nu. Plus ca medicamentele „de cap” pot avea ca reactii adverse halucinatii, agresivitate, tendinta la suicid, etc… apoi, mi-am spus:
    Ce naiba. Ca om, nu-i cunosc drama. Schema de tratament i-o stie medicul ei curant… Se exagereaza pentru reclama sau chiar asa o fi? Pana la urma, are vreo importanta? Adica, inafara ei si a celor situati imediat in jurul ei, CHIAR are vreo importanta? Personal, zic ca nu, dar asta ramane la aprecierea fiecaruia.

  36. Georgia on

    (Mie mi-e dragă Vidal pentru pertinenţa opiniilor. La naiba, ce scorţos a sunat! 🙂 Pentru că pune punctul pe i şi spune chestii de bun simţ. De mult timp voiam să scriu asta.)

  37. c. p.-b. on

    S-ar putea sa aveti foarte mare dreptate: tipa sa se foloseasca de problemele ei pentru a-si face publicitate. Poate ca mai pune si de la ea. Pina la urma, asta ma intereseaza mai putin. Exagerate sau nu, e clar ca problemele ei sint reale – si asta e groaznic.
    Inca ceva: nu as fi scris aici ce mi-a spus daca ea n-ar vorbi deschis, aparent fara nici o jena, despre asta. Chiar si la lansare, a spus in fata publicului ca este consultata de psihiatri tot timpul.

  38. AB on

    Sinteti o secta sau cum?

    Nu dau mina cu tine (decret, fundamentalism, dovada unui spirit intolerant) ca esti „interesanta” (eticheta), pentru ca ti-ai vazut parintii macelarindu-se si te-ai ales cu o psihoza.
    Sau e interesanta ca ia Xanax? Nu stiu, ca nu prea se mai intelege. Sau tu esti interesant ca iei Xanax? Sau Cristina? Sau cum?

    Haide, nu-i asa de greu… poate trebuie sa arunci si celalat ochi.

  39. dada on

    Barrrrrrrr! Chiar tragic! Relatarea mea mi-a amintit de romanul ‘De ce fierbe copilul in mamaliga’, de
    Aglaja Veteranyi, o carte de un realism zguduitor!

  40. Un scârbit on

    @ CP-B Sa mearga la Dumnezeu , ca El i le da pe toate dar nu pe tava . Tre sa intinda si ea mana si le va primi in palma .

    Dumnezeu ii da si consultatii psihiatrice si medicamente , remedii si ii face si cea mai tare si adevarata PUBLICITATE .

  41. ihtys on

    scarbitule,

    vorbeam de parintii trupesti( care vine din grecescul soma ).ce treaba am eu cu AGoRA ?

    te plictisesti ?

    oricum trebuie sa le cer iertare ca uite acuma am vorbit cu tine…

  42. Cristina on

    AB, de fapt, ce te deranjeaza pe tine? Recapitulare. CPB e „mitocan fandosit” ca (in presupunerea ta) o fi secat-o pe saraca femeie cu intrebarile. Boala/trauma ei e facuta public, nu? Chiar ea isi intretine propria imagine. Si de aici, fireasca indoiala, a altora si a mea, o fi sau n-o fi asa?… In general, really-nut-people sunt mai… inchisi, asa. Pe la balamuc, sau in ei insisi. Sau pur si simplu se trateaza si sunt constienti ca se trateaza si ca sunt ALTFEL (oh, si in cazuri de-astea, chiar e de admirat, nu?). SI CHIAR NU CONTEAZA, nu stiu cati ii cumpara cartea DOAR pentru povestea ei. Ca nu ne place cum joaca Sean Connery fiindca a fost un pusti sarac (of, ce analogie).
    CPB a spus „problemele ei sunt reale, si asta e groaznic”.
    Deci, pan’la urma ce nu-ti convine, de fapt?
    P.S. Io nu iau Xanax, mai. Beau ceai de tei.

  43. c. p.-b. on

    @ AB: N-ai inteles despre ce se discuta aici, dar nu dispera. Poti sa mai incerci o data. Ia-o incet!…

    @ dada: Da-da!

    @ Un scârbit: Cum adica sa mearga la Dumnezeu? Adica sa moara?

    @ ihtys: Nici eu nu stiu care-i treaba cu Agora, dar ma gindeam ca tu stii.

  44. v on

    @cristina: si nici macar nu ma gindisem la ea in primul rind, ci la ‘marketerii’ din spatele cartii. dar e clar ca si ea le face jocul, dac e atit de… ‘deschisa’ la povesti 😀

    (io daca-s mai bea si ceai de tei as fi oaie de-a binelea. si-asa, cu trei cani de mate pe zi, si tot sint om blajin 😀 )

    (@georgia: uh… am roshit. multumesc. 🙂

    @ab: da, da, secta sintem, avem si-un semn secret cu deshtele. da’ sa stii ca eu, de pilda, m-am uitat la ambele serii din ‘dexter’, cu scop curativ. 🙂

  45. ihtys on

    Cezare p-b,

    Scarbitul ma asociaza pe mine cu lucruri cu care nu am de a face.e ca si cum as asocia balena din carton cu limba copta.

    Ce legatura are deci cu mine si cu povestea tragica ?

  46. Un scârbit on

    OFFTOPIC @ toti . Pocaitii si PATRATOSU se tot laudau prin ianuarie ca luna FEBRUARIE ii luna DECONSPIRARILOR pe Blogul Agora Christi . Si de fapt e o cacialma , minciuna , o cursa pe romaneste pt. ca este gol acolo .

    @ CP-B . Nu sa moara . Doamne feri . Crestinii cred intr-o relatie pesonala acum si aici pe Pamant inca din timpul vietii cu un Dumnezeu Personal ( care este la randul Lui si El persoana , mai bine zis 3 Persoane de aceeasi Fiinta ). A merge === a apela , a striga dupa ajutor ( ul ) Lui Doamne Doamne … etc … tot tacamul .

  47. ABC on

    eu n-as da mina cu Daniel Abagiu, autorul romanului Tineretile lui Cezar Paul Badescu

  48. c. p.-b. on

    @ ABC: Chestia e ca nu prea puteti sa dati mina cu el. Asa ca nu va intreaba nimeni daca vreti sau nu.


Lasă un răspuns către ihtys Anulează răspunsul