Poveste romantică

De la începutul lunii octombire, sînt plecat din Bucureşti şi îmi consum o bursă la Tescani. Aici sînt destul de rupt de lume – semnalul la mobil este atunci cind ai noroc, la fel si internetul. Acesta este motivul pentru care am postat atît de rar pe blog. Am totuşi mustrări de conştiinţă, de aceea vă ofer, ca bonus (fără nici o legătură cu lucrurile care ne enervează), o poveste romantică de aici.

La conacul de la Tescani, în sufragerie (acum sala de mese a pensiunii de două panseluţe care funcţionează aici), se află un tablou imens, de mai bine de doi metri înălţime. Este aşezat în centrul peretelui de la Răsărit, ca un fel de icoană supradimensionată, şi o înfăţişează pe Maria Cantacuzino, celebra Maruca, soţia lui Enescu.
Femeia din tablou nu e nici pe departe o frumuseţe, ba chiar ai putea spune că e destul de urîţică. O privire placidă, aţintită undeva, în depărtări (cum dă bine cînd stai la poză), o faţă comună, o guşă care stă să se profileze şi nişte buze subţiri, aproape inexistente (buzele care în popor sînt asociate cu „femeile rele”). O vedem în picioare, cu intrarea în conac profilată pe fundal. E îmbrăcată cu o rochie grena care nu lasă să i se vadă nici gîtul, nici pantofii, iar gestul ei prin care îşi ţine puţin rochia ridicată – chipurile să poată păşi – se vrea plin de delicateţe, dar nu e decît nefiresc şi ridicol.
Oricum, nu îţi poţi imagina o asemenea persoană protagonistă în scene hot. În realitate însă, Maruca a avut o viaţă foarte agitată din punct de vedere amoros – şi de cele mai multe ori cu parteneri celebri. A fost căsătorită mai întîi cu Mihai G. Cantacuzino, fiul lui George Gr. Cantacuzino (Nababul), cît era căsătorită a început o relaţie tumultoasă cu Enescu, apoi a divorţat şi a rămas cu muzicianul, dar s-a simţit atrasă şi de filozofie, adică de persoana dandy-ului Nae Ionescu, cu care l-a înşelat pe Enescu în reprize pătimaşe. În fine, cînd s-a despărţit de dom’ Nae, focoasa Maruca şi-a zvîrlit vitrion englezesc pe obraz sau a încercat să se sinucidă dîndu-şi foc. Apoi a luat-o razna de-a binelea şi a fost internată în aşezăminte pentru boli nervoase din străinătate. În toată vremea aceasta, George Enescu a fost alături de ea şi a îngrijit-o cu devotament. Maruca avea însă să-i supravieţuiască.
Mai mult, se pare că a supravieţuit şi propriei sale morţi. Povestea romantică a acestei femei nu se sfîrşeşte aici: se spune că stafia Marucăi încă mai bîntuie în conacul de la Tescani şi, de dincolo de mormînt, soţia lui Cantacuzino, Enescu şi amanta multor altor domni continuă să-şi alimenteze pasiunea ei neostoită pentru bărbaţi. Am prieteni care susţin că, atunci cînd au dormit la Tescani, au fost vizitaţi de acestă veşnică îndrăgostită. Eu, din fericire, nu i-am trezit interesul.

Anunțuri

13 comments so far

  1. someone on

    Bine-ai revenit, Cezar (în blogosferă). Ce faci la Teşcani (în viaţa reală)?

  2. Georgia on

    Maruca îşi puse rochia neagră din mătase, închisă până la ultimul nasture şi îşi admiră rotunjimile care stăteau să plesnească în oglinda din camera bărbatului. Of, Năică!, îşi strânse buzele subţiri.

    Înciudat că internetul îi picase tocmai înainte de a apăsa tasta Send, după ce scrisese un sfert de oră la mesajul ăla, bărbatul se tolănise în pat. O vreme îşi rotise ochii prin cameră, până când mobila din lemn masiv şi sfeşnicul aurit cu îngeraşi corpolenţi, formară decorul visului prăfuit.

    Maruca se apropie de pat. Îşi puse la ochi ochelarii de pe capătul patului şi în timp ce se pregătea să-i examineze faţa bărbosului care începuse să sforăie din cauza poziţiei, dădu cu piciorul într-un vraf de cărţi. Prin lentilele străine, Maruca silabisi, încruntându-şi sprâncenele nepensate, în faţa scrisului aproape dublu, uşor înceţoşat: Lu-mi-ni-ţa, mon a-mour…

    (Gândeai c-ai scăpat, Cezar?! :))

  3. Lorena on

    săraca, poate nu are loc de alte fantome care te frecventează regulat. :))

  4. Madalina on

    Iarăşi bursă, Cezar? Cum de te ai lăsat convins? 🙂

  5. cezarpaul on

    @ someone, Madalina: Este vorba de o bursa de creatie de o luna. E atit de scurta, incit poti, eventual, doar sa te apuci de ceva. Apoi te intorci la realitatea cotidiana care nu-ti mai da voie nici sa respiri si lasi de izbeliste tot ce-ai inceput. Prin urmare, n-ai facut nimic.
    @ Georgia: Frumos le-ati mai combinat! Trimiterea la „In vreme de rasboi” via „Luminita” – foarte misto. Atita doar ca sint si unele mici nepotriviri: Maruca nu avea cine stie ce rotunjimi, iar barbosul ala nu obisnuieste sa sforaie. 🙂
    @ Lorena: Singura stafie care ma reguleaza frecvent sint eu insumi. 🙂

  6. pymm on

    @cezar:
    ce scrii?

  7. Lorena on

    celelalte stafii, desigur, sunt disponibile doar pentru one-night-stand-uri. 🙂

  8. dadatroll on

    Mey, as lasa un comentariu fara nici un sens doar ca sa atrag cititorii catre blogul meu de rahat, dar nu stiu ce sa scriu. Si mi si frica de stafi in general.

  9. meplusmyself on

    @Cezar Paul-off topic
    Din timpul pe care nu il ai, te invit sa-ti rupi cateva minute si sa-ti faci lista celor 7 lucruri 🙂

    Multumesc !

  10. pax on

    (– complet off topic –)

    cezar, am o rugăminte, cum aş putea face să dau de un articol mai vechi de-al tău, care mi-a plăcut foarte, dintr-o Dilemă de acu vreo doi ani (poate mai bine? nu ştiu dacă nu mă inşeală simţu timpului), în care vorbeai de motivele pentru care nu mergi la teatru. tare mi-am dorit să recitesc articolul ăla de atâtea ori, iar acum cu atât mai mult:
    http://atelier.liternet.ro/articol/5031/Razvan-Penescu-Liviu-Ornea-Ion-Caramitru-Iulia-Popovici-Elena-Vladareanu/Huiduieli-si-incidente-la-Teatrul-National-Bucuresti.html%5d
    (cred că o să-ţi placă 🙂 )

    chestia e că e foarte greu de căutat, nu-mi amintesc titlul şi nici nu reuşesc să selectez doar articolele tale pe saitu Dilemei.
    deci pliz şi mulţam fain.

  11. cezarpaul on

    @ meplusmyself: Raspund cu placere invitatiei tale, numai ca o voi face cind voi avea si eu internet normal (adica luna viitoare, cind ma voi intoarce la civilizatie). Blogul tau, de exemplu, mi s-a deschis dupa vreo 10 minute.
    @ pax: Imi amintesc, parca, de articolul ala, dar, din pacate, nu mai am de unde sa-l scot. Nu mi-am facut niciodata un „book”, cu decupaje din ziare, ca orice fotomodel care se respecta. 🙂 La un moment dat, aveam colectia Dilemei, dar intre timp a trecut o furtuna prin viata mea care mi-a spulberat toate lucrurile. (Na, c-am inceput sa vorbesc ca in romanele proaste – ce face viata, cu ale ei valuri, din om!)

  12. pax on

    ah, ghinion! intr-o vreme a existat si la mine numarul respectiv, si nu m-ar fi deranjat acum sa le iau la rascolit, doar ca si eu a trebuit la o mutare de acum ceva vreme sa le arunc pe toate, erau vreo 5 ani de dileme si alte chestii.
    m-ar fi uns la inima acuma aricolu ala 🙂
    in fine, mulţam fain.

  13. meplusmyself on

    @Cezar
    Multumesc si astept cu rabdare si intelegere 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: