Bucureşti, oras isteric

Praf, trafic infernal, cozi lungi de maşini stînd la stop sau înaintînd cu viteza melcului, intersecţii blocate, maşini parcate pe trotuar, spre exasperarea pietonilor, sau pe carosabil, să îngreuneze şi mai mult traficul, îngrămădeală, claxoane, nervi, înjurături – iata poza cotidiană a vieţii de pe străzile Capitalei. Ne-am obişnuit cu ea şi am ajuns s-o acceptăm, ca pe un dat al destinului. Asta e, nu avem ce face! – ne spunem ridicind din umeri. Sînt prea multe maşini pentru străzile pe care le avem, prea puţine spaţii de parcare, prea proastă infrastructura. Capitala însăşi e pusă pe un loc nefericit, într-o zonă de cîmpie nisipoasă, stabilită aici de turci pentru a ne putea controla mai uşor. Sîntem, prin urmare, de fiecare dată cînd asudăm în trafic şi ne umplem de nervi, victime ale istoriei şi ale destinului nefast al naţiei. Nu noi sîntem de vină pentru situaţia în care ne aflăm, ci – ca întotdeauna – alţii.

Asa să fie, oare?

 

Ţine de soarta implacabilă faptul că, de exemplu, atunci cînd văd că nu se poate trece, există destui şoferi care intră în intersecţie şi o blochează? Că unii se opresc unde le vine, pe carosabil, şi, dacă pun avariile, cred că au rezolvat totul? Că, dacă nu ai plecat de la stop exact în secunda în care se face verde, auzi claxoane disperate din spate? Că unii conduc ca nebunii şi-ţi taie faţa fără nici o remuşcare? Că, în nebunia generală, se găsesc întotdeauna unii mai cu moţ? Sau că, atunci cînd eşti pieton şi mergi pe trotuar, te trezeşti că dau unii grăbiţi peste tine, de parcă ai fi invizibil? Că, trăgînd linie şi adunînd, nimănui nu-i pasă de celălalt în oraşul ăsta?

În ţările civilizate ale Europei am văzut cum şi acolo se înîmplă ca oamenii să se şteargă unii de alţii, din greşeală, cînd merg pe trotuar. Aici, urmarea firească a unei asemenea întîmplări sînt privirile ostile şi înjurăturile. Acolo, oamenii îşi zîmbesc unii altora. (Pare incredibil, nu?). În aceste mici gesturi stă diferenţa dintre „noi“ şi „ei“. Iar distanţa e ca de la cer la pamînt.

Pînă la urmă, problema nu e cu Bucureştiul, cu istoria nedreaptă sau cu destinul, ci cu noi înşine, capitalul uman al Capitalei. Nimeni altcineva nu e vinovat pentru mitocănia noastră.

Cu toate că textul de mai sus a mai fost publicat, acum ceva vreme, am preferat să încep cu el povestea pe acest blog pentru că defineşte foarte bine problema despre care vorbim: deşi deseori considerăm că lucrurile care ne deranjează ţin de destin, de forţele naturii sau de nu ştiu ce altă chestie care ne depăşeşte, cele mai multe dintre ele sînt opera noastră şi a semenilor noştri. Lucrurile făcute să ne enerveze sînt de fapt „făcute de mîna omului”.

Anunțuri

4 comments so far

  1. Andrei Rosca on

    Ceea ce spui tu e adevarat insa chiar crezi ca sunt toti asa? Daca ar fi toti, ar fi mai usor sa plecam din tara decat sa incercam sa ii schimbam. In plus, in general, cand toata lumea din jurul nostru e nebuna, nu ar trebui sa luam macar in calcul ideea ca problema s-ar putea sa fie a noastra?

    Repet intrebarea: chiar or fi toti asa?

  2. cezarpaul on

    Cu siguranta nu sint toti asa – si orice generalizare mi se pare o prostie, pentru ca nu face decit sa reduca realitatea (diversa, precum o stim) la o anumita schema.
    Pe de alta parte, nu exclud posibilitatea ca si eu insumi sa fiu gresit. Sau „asa”, ca cei pe care-i arat cu degetul. Cel putin din cind in cind. 🙂 Nobody is perfect. Dar cel putin fac eforturi sa ma indrept.
    (Si, ca veni vorba de enervari, sint destule lucruri care ma enerveaza la propria mea persoana. Le voi zice cu timpul si pe astea – in masura in care intereseaza pe cineva.)

  3. Andrei Rosca on

    Eu chiar insist sa o faci 🙂

  4. cezarpaul on

    O s-o fac. Asa cum nu ma menajez deloc in cartile mele, n-o sa ma menajez nici de data asta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: