About me
Mă numesc Cezar Paul-Bădescu şi în general sînt un tip calm.
Altfel, despre mine şi despre cărţile mele puteţi afla mai multe de pe site-ul acesta.
(uneori, secretul calmului este să ai un echipament adecvat 
)
28 Comments so far
Leave a reply
ma roade o curiozitate. de fapt e cam stupida, ca numele si prenumele par a fi clare, respectiv cezar si paul-badescu. dar pentru ca eu n-am mai intilnit numele asta de familie (banuiesc ca-s doua), as dori daca se poate sa imi confirmi ca nu te numesti badescu cezar paul
ah, ce mai, eu nu-s clara niciodata, dar sper ca ai inteles care e problema mea! (si inca e pentru blogroll, deci e grava:D)
ok, am recitit, m-am ingrozit, las asa totusi pentru posteritate.
pe scurt:
prenume: cezar
nume: paul-badescu
da?
Da.
se va pierde, l-a convins pe taica-meu sa-si contopeasca numele. Astfel, dupa casatorie, si pe taica-meu l-a chemat tot Paul-Badescu (iar rautaciosii l-au tachinat ca nu s-a insurat, ci s-a maritat).
Numele de familie al lui taica-meu a fost, inainte de casatorie, Paul (e, de altfel, un nume de familie care poate fi intilnit prin Ardeal, de unde este el). Pe maica-mea o chema Badescu. Pentru ca ea a avut numai surori si s-a gindit ca pretiosul si rarul nume Badescu
Cit despre povestea numelui Cezar - care mi se pare pompos, ridicol si indigest - si aceasta se leaga de o decizie a maica-mi. De ce crezi ca mi-a dat acest nume? Pentru ca se temea de cezariana si si-a zis ca, daca scapa de operatie, ii va spune copilului Cezar. Cind am aflat povestea asta, am intrebat-o: “Dar, daca faceai cezariana, ce nume imi puneai?” “Tot Cezar” - a venit raspunsul ei prompt. Ei, poftim logica!
hihi, foarte fain raspunsul
dar tu, cezar, n-ai habar de drama pe care o traiesc domnitele ca-si pierd numele de donsuara!
zic aici clar de mine, care m-am trezit la starea civila ca ma intreaba tanti care prelua actele “si cum va veti numi dupa casatorie?”, la care eu am ramas cu gura cascata, ca nu discutasem chestiunea cu impricinatul si-am zis hai sa fiu doamna din timp si sa-i preiau nobilul nume.
acum abia astept sa-l recapat pe ala de la tata, deh.
nu esti nascut in iulie? sa te fi chemat original Iulian-Cezar Paul-Badescu
te felicita careva de sf. petru si pavel?
Sint nascut la inceputul lui august (deci putin a lipsit…).
RSS?
@ Erik: Recunosc cu rusine ca nu stiu ce si cum sa fac sa am si asa ceva. Am mers la Widgets si am pus RSS in Sidebar - numai ca se pare ca asta nu e de ajuns. Daca ma poti ajuta cu un sfat, ti-as ramine recunoscator.
Cezar, widgetul RSS e pentru a face trimitere de la tine din blog inspre un altul. Nu ne intereseaza asta acum.
Daca cineva vrea sa te aiba in feed-reader (si cred ca Erik asta cauta..?), atunci poate accesa http://cezarpaul.wordpress.com/feed/ . Nu stiu de ce la tine nu apare automat patratelul portocaliu.. Eu te-am adaugat manual in feedreader.
Va invitam sa vizitati si sa scrieti pe blogul Cercului Noica!
http://www.cerculnoica.wordpress.com
Va multumim!
Iar alteori secretul calmului este felul in care il privesti
@ anaayana: …sau din ce parte a monitorului privesti. Din interiorul lui, lucrurile se vad altfel.
ca intr`o dupa`amiaza obisnuita de duminica..am savurat “formarea personalitatii” tale. si digresiunile mi`au placut..si felul cum ai revarsat o copilarie, cum ai surprins detalii care pe altii pot sa plictiseasca. intr`adevar mi`a placut. deocamdata
voi mai citi in continuare.
p.s. : stii, ma mai regaseam si eu in gandurile acelea chinuite si neintelese, incarcate uneori de emotie si tensiune.
Chit ca nu ma cunosti, sper sa imi transmiti spiritual un gand bun, ca tare am emotii pt admitere in vara la jurnalism. si eu ma simt cateodata asa, proasta in fata altora, chiar daca eu cred ca nu e asa. e vba de increderea aceea de care vorbeai in primele pagini. un fel de ego, dar nu e ego. insa cred ca sunt superioara multora, fara sa fiu rea sau falsa. dar :).cred ca ma intelegi.
Felicitari (chiar daca sunt urate prea tarziu, dupa numeroasele realizari ale tale).
aa sa nu se inteleaga gresit: detaliile nu m`au plictisit
@ dyutzza: Ma bucur ca ti-a placut textul - desi nu prea mai simt ca ma reprezinta, ca a fost scris acum aproape 12 ani.
Iti urez bafta la examen la jurnalism. Gindeste-te doar daca vrei intr-adevar sa faci asa ceva. Crede-ma pe cuvint ca nu e mare scofala, dupa ce o sa termini facultatea o sa te lovesti de o realitate nu prea placuta.
N-am cine stie ce realizari si nici numeroase nu sint… Depinde si ce valorizezi ca “realizare”.
Imi suna cunoscut numele tau, am avut un flash al amintirilor din liceu. Imi amintesc doar ca erai cu Mircea Cartarescu in Onesti, la “Zilele culturii calinesciene”.Eram pustoaica si a trecut muuulta vreme de atunci
. Ce mica e lumea asta uneori…
Da, am fost acum citiva ani buni cu Mircea la Onesti si, printre altele, ne-am intilnit cu elevii unui liceu. Nu mai tin minte cum se numea liceul, dar imi amintesc ca intilnirea a fost foarte placuta..
Probabil cu cei de la Cantemir (fost Energetic), ca acolo era elita (sau asa crede[a] lumea).
si m-am plictisit de moarte. Erau unii veniti de la Bucuresti, oameni culti (nu le mai stiu numele) si, ca sa evit inertia, ma amuzam de patosul cu care isi insoteau cuvantarile. Prima jumatate de ora a fost interesanta (Eminescu) dar atat. Abia pe urma a inceput spectacolul: politica, frate! Da’ ce discutii! Se certau intelectualii mai abitir ca taranii din piata agroalimentara (intamplator, nu departe de fundatie). Inrositi si cu spume la gura, abia se impiedicau sa se incinga. "Sa ma lase", mi-am zis, si-am disparut imediat. 
Am fost si eu candva pe la fundatie (stare de corigenta, trebuia sa ma vada Poetul* pe-acolo - se-ntelege…
* mosu’ de literatura
is marvellous scuba diving!
@ Giornale WordPress: Do you like scuba diving too?
Cezar,
Calmitatea este apanajul oamenilor inteligenţi. Mă bucur că am descoperit blogul tău pe care, dacă aş dori să fiu puţin maliţios, l-aş eticheta blogul unui gânditor stoic. Serios eşti, barba e prezentă, înţelepciunea nu îţi lipseşte. Keep it up!
@ anahoretus: Ai dreptate, cred ca seman cu Marc Aoleriu. Strada, desigur.
Un Leu care face scufundari!
In general, stiam ca felinele se tem de apa… 
Probabil ca ai un echipament deosebit de performant, daca iti creeaza asemenea senzatie de calm, printre minunatiile alea intre care te zaresc! 
@ Sorina: Apa e mediul in care ma simt cel mai bine. De obicei, fara echipament.
Hihihi!!! OK, o sa te cred pe cuvant (in chestia cu echipamentul)!
Si mie imi place teribil apa; si “as innebuni de placere” sa ma pot strecura, asemenea tie in fotografia de mai sus, printre “chestiutele” alea fascinante… Inteleg de ce te simti atat de bine in mediul asta, acvatic…
@ Sorina: Mi se trage de la lichidul amniotic, bineinteles. :-))))) Sint un nostalgic.
Un nostalgic mucalit… Hmmm, interesanta combinatie!
stimate domn…’mesterand’ si un ceva ce se cheama… blog….si observand intr-o scurta navigare…ca…ati perdut vremea cu chestii de astea care sunt si literare si artistice…indrasnesc sa va invit…la o scurta vizionare….barnathmarius.blogspot.com…ceva proze…pagini pentru teatru si ceva video….scuze multe de deranj si impertinenta
@ barna marius: Nu-i nici un deranj si nici impertinenta. Chiar ma intrebam ce ati mai facut dupa “Razboi in bucatarie”. Vad ca nu ati stat degeaba - ati mai facut doua lungmetraje si un serial (de care eu nu stiam nimic). Astept cu interes sa-l vad pe cel care va avea premiera in mai.